top of page

A fi parinte in corpul tau

Actualizată în: 16 nov. 2020

Incercam sa conturez un program de training ce imi dadea mari batai de cap. Atunci, cineva foarte drag mi-a spus: "De cele mai multe ori, oamenii nu au nevoie sa ii inveti tu cum se fac lucrurile, ci doar sa te asiguri ca isi vor acorda timpul si spatiul pentru a descoperi pe cont propriu." Din rolul de participant la traininguri sau programe de formare faceam exact asta: profitam de cadrul creat pentru a-mi construi propriile principii dupa care sa imi ghidez apoi munca (uneori si viata). Imi place sa conectez cele invatate cu alte aspecte din viata mea si sa le extrapolez apoi la un anumit grup de oameni.


Daca faci lucrurile intr-un anumit fel pe un plan al vietii tale, sunt mari sanse sa regasesti acelasi tipar si pe alte planuri. Creierul nostru adora patternurile si lucrurile previzibile iar ceea ce facem in mod repetat ajunge sa ne defineasca (pe noi si relatiile noastre). Modalitatile in care relationezi cu tine, cu propriul corp, cu cei dragi si cu mediul impartasesc tipare comune. De aceea, o intrebare frecventa in terapie este "Mai sunt si alte aspecte din viata ta in care te simti astfel / in care actionezi astfel?". Si de cele mai multe ori este usor sa gasesti paralele intre cum vorbesti cu tine si cum vorbesti cu propriul copil, cum te implici intr-o activitate si cum te implici in relatie cu el.

Asa ca m-am lasat inspirata de tot ceea ce am practicat pana acum pentru a-i da o directie autentica ideii de embodied parenting si pentru a-mi fi apoi mai usor sa o aduc si catre alte persoane.


Cele 5 principii ce ma ghideaza spre a fi un parinte in corpul meu:


1. Este mai importanta starea din care actionez decat ceea ce spun sau fac in relatie cu copilul.


Am intalnit atat de multe situatii in care lucrurile sunt spuse ca la carte si tot nu functioneaza...

Imagineaza-ti ca esti nervos, comportamentul copilului tau te aduce intr-o stare de exasperare. Dar, ai inca un bun autocontrol si reusesti sa nu te lasi condus de primul impuls. Iti amintesti o tehnica de comunicare si performezi: te asezi la nivelul sau, ii spui ce te deranjeaza si ce ai avea nevoie de la el, iar apoi... poate ca nu a functionat de data aceasta.

A-i vorbi pe un ton calm copilului implica, in primul rand, cu adevarat un calm interior asa cum, a avea o reactie intensa ( si nu ma refer aici la isterica, agresiva sau disperata asa cum ne ia uneori valul emotiilor) poate necesita o buna conexiune cu o stare interioara mai intensa. Ambele variante pot juca un rol important in relatia cu copilul, in functie de context. In loc sa vorbim despre ce "trebuie" sa facem (compotamentele noastre bune sau rele), haide sa vorbim despre starea cea mai potrivita din care pot intalni provocarile copilului meu, si aici raspunsurile devin mult mai nuantate.


2. A fi parinte este o cursa lunga. De aceea este important sa caut echilibrul din relatie in fiecare moment.


Asemeni multor alti parinti am inceput prin a fi extrem de fascinata de propriul copil. Atat de fascinata ca uitam complet de mine si imi amanam nevoile undeva spre finalul zilei. Atunci cand ele au inceput sa se adune si sa faca ceva mai multa presiune, au aparut si frustrarile care nu faceau decat sa imi rapeasca din fascinatie.

Dupa 4 luni de alaptat, in care lucrurile mergeau de minune, am ramas cu bratul drept complet blocat de la umar. Cateva investigatii medicale fara raspuns m-au pus fata in fata cu propria realizare: pozitia in care stateam era atat de mult adaptata la nevoile copilului si atat de putin la nevoile corpului meu. Uitasem complet de mine. Dupa carti parea o pozitie corecta, doar ca noi nu functionam mereu astfel.

Dezechilibrul pe care il generez chiar eu in relatie, il pun deseori pe seama lui: este un copil mai dificil, sensibil, provocator, agitat, solicitant. Uneori este de ajuns o simpla intrebare si sensibilitate la raspuns: Eu ce am nevoie in acest moment si cum pot aduce asta in relatie? Si nu ma refer aici la o proiectie specifica a unei nevoi: sa stau pe malul marii cu un frappe in fata si sa citesc :) ci la lucruri bazice: miscare, somn, mancare, relatii. Poate par maruntisuri intr-o lume atat de sofisticata din perspectiva nevoilor, insa ele fac diferenta in calitatea relatiilor sau in decizii pe care le luam.

Am inceput cu actiuni marunte: cum il ridic in brate intr-un mod cat mai hranitor pentru corpul meu? Cum creez contexte sociale care sa ne incarce pe amandoi? Cum folosim timpul de citit astfle incat sa imi hranesc si zona mea de curiozitate? Cum folosesc timpul de joaca in parc si pentru miscarile de care eu am nevoie?


3. Principiul de minim efort inspirat din metoda Feldenkrais – Facem mult mai mult decat ar trebui si ramanem fara energie pentru ceea ce e cu adevarat important.


Noi oamenii suntem experti in a face lucrurile complicate. Depunem un efort extraordinar pentru a ne construi mediul din jur foarte confortabil (de la obiecte la obiceiuri ce ne duc catre confort). Ajungem astfel in vieti sedentare, inchistati in propriile neputinte si nemultumiri din care corpul si mintea performeaza mult mai greu. Apoi tebuie sa facem un efort extraordinar pentru a depasi aceste limitari si pentru a redeveni capabili, activi, flexibili. Cautam solutii complexe la situatiile complexe create tot de noi.

Si daca asta facem cu propriile vieti, e posibil sa facem la fel si cu proprii copii.

Iar intrebarea pe care mi-o pot adresa mereu este: Care este varianta cea mai simpla si naturala de a-i fi parinte?

Trebuie sa ma ridic din pat si sa ii fac de mancare. Tebuie sa ma joc cu el. Tebuie sa il ajut la teme. Trebuie sa il opresc atunci cand se cearta cu sora lui...Toate par sa fie taskuri la capatul carora se poate afla libertatea mea, timpul pentru mine sau linistea. Dar modul in care le indeplinesc le transforma in propria inchisoare adauand tensiune sau greutate. Bineinteles ca apoi am nevoie sa fac alte lucruri pentru a ma putea relaxa. Daca am putea elimina tensiunile suplimentare din activitatea de parenting, am avea mult mai multa enegie disponibila atat pentru noi cat si pentru copii.

Eu nu cred ca timpul este cea mai importanta resursa pe care o avem, ci nivelul de energie si capacitatea de a sta in prezent.


4. Barefoot raising kids – foloseste disconfortul pentru a maximiza relatia


Ideea de barefoot e imprumutata de la Katy Bowman, specialista in biomecanica. Ea vorbeste mult despre a minimiza confortul fizic pentru a maximiza varietatea de miscari pe care corpul, in mod natural, le-ar putea face. Si trebuie sa recunosc, cand m-am gandit la acest principiu mi-am imaginat copii alergand in picioarele goale.

Poate ca te asteptai ca dupa principiul minimului efort ca lucrurile sa fie usoare si atat. Dar, a te antrena sa stai putin mai mult cu disconfortul poate fi cel mai bun lucru pe care il poti transmite copilului tau. Singurul lucru stabil este schimbarea iar modul in care o poti intampina este schimband permanent pragul de toleranta. Cel mai evident este pe plan fizic: crescand rezitenta la anumite temperaturi, la un anumit tip de efort, la interactiunea cu diferite medii, poti creste rezilienta mentala.

Petrecand o perioada de timp in Olanda, am fost fascinata de modul in care copiii se transforma in adulti rezilienti plecand de la multitudinea de activitati outdoor pe care le fac. Si cum interactiunea cu exteriorul, uneori inconfortabila, poate duce la un mai bun echilibru mental, a "creste copii cu picioarele goale" se refera la a cauta zonele in care confortul creat de tine ii rapeste din dezvoltare si a cauta, in schimb, modalitati de a ajusta.


5. Puterea ta ca si parinte nu consta in ceea ce stii ci in ceea ce faci in fiecare zi – puterea obiceiurilor.


Cu toate ca avem tendinta sa punem stop cadru pe unele evenimente si sa le consideram momentul nostru de glorie sau de maxima vinovatie si sa ne evaluam ca si parinti in raport cu aceste evenimente, s-ar putea ca ceea ce facem zi de zi sa conteze mult mai mult. Modul in care relationam cu cei din jur, in care ne respectam sau nu propriile reguli, in care facem fata situatiilor inconfortabile, in care ne gestionam propriile emotii defineste rolul nostru de parinti.



Cred ca fiecare parinte isi defineste (constient sau nu) propriile principii dupa care sa isi ghideze apoi actiunile, acel cadru mai mare care sa ii raspunda la intrebarea "De ce fac ceea ce fac si unde ma va duce asta?". Si mai cred ca cu cat aceste principii isi au mai mult radacinila in practici constiente, cu atat ne pot ghida mai bine.

Do less. Move more

12 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page