Atunci cand ai copii schimbarea devine mai urgenta si mai dinamica
Actualizată în: 16 nov. 2020
Pentru fiecare pagina citita dintr-o carte, practica de cel putin 10 ori ceea ce a facut click pentru tine si ti s-a parut util si relevant in contextul vostru de familie.
Pentru fiecare conversatie despre cresterea copiilor, pe care o ai cu prieteni, specialisti, partener, petrece cel putin o ora observand propriul copil in timp ce se joaca, si ma refer aici la pura observatie si atentie.
De cele mai multe ori stiinta vine doar sa iti confirme instinctul natural la care ai acces atunci cand este claritate si curatenie in interiorul tau. Faptul ca cineva iti spune: "ar fi bine sa...", sau "este recomandat sa...", ori "daca nu faci un anumne lucru acestea sunt consecintele….", nu iti va schimba nici pe departe obiceiurile, automatismele sau chiar credintele la un animit nivel. Este nevoie ca mintea si corpul sa lucreze impreuna pentru a-ti contura propriul stil de parinte la fiecare etapa de crestere a copilului tau.
Imi aduc aminte de un moment in care imi faceam exercitiile de dimineata si eram la ultima parte – un exercitiu de respiratie.
Baiatul meu avea o perioada in care in fiecare dimineata, negresit, trecea printr-un val progresiv de nemultumire, urgenta, dependenta de mine si tantrum. Era foarte obositor tot acest proces. Oricat am cautat sursa, mecanismul din spate, reactia cea mai potrivita, parea ca nimic nu functiona. Citisem nenumarate carti de parenting, dezvoltarea copilului, psihologie si lucram deja de cativa ani buni cu copiii. Nimic nu iti tine de cald atunci cand tu esti in situatie, doar practica zilnica, acel ceva pe care il faci zi de zi si care poate face diferenta in momente critice.
In acel moment, venise la mine cu prima faza – nemultumirea. Am pastrat ochii inchisi si m-am adancit si mai mult in exercitiu, am respirat mai adanc si am lungit momentul pana ce m-am simtit cu adevarat pregatita sa deschid ochii si sa ii intampin o noua criza. In tot acest timp el era langa mine si escalada fiind frustrat ca nu ii raspund imediat.
Am deschis ochii, l-am privit si i-am spus doar “Da, sunt aici acum.” A fost de ajuns sa se inmoaie si sa imi spuna: “Vroiam doar o imbratisare”.
Mi-am dat seama ca uneori traiam frica, iritare, sau un sentiment de “eu nu vreau sa fiu din nou aici” pe care el le percepea si la care reactiona si mai mult.
Mi-ar placea sa ne putem muta din mindsetul "Atunci cand ai copii totul devine mai greu." in "Atunci cand ai copii schimbarea devine mai urgenta si totul devine mai dinamic." Este interesant cum prezenta copiilor in vietile noastra aduce de multe ori mai mult sedentarism si mai putin contact cu propriul corp, ca si cum, s-ar misca altcineva si pentru tine.
Embodied parenting se poate dovedi o abordare provocatoare pentru o parte dintre parinti, deoarece suntem invatati sa "dezbatem" subiectele serioase in cap (sa intelegem, sa rationam) si suntem mai deconectati de partea ce vine de la gat in jos.
Insa, este uimitoare conexiunea dintre capacitatea de a fi parinti hranitori si prezenta sau modul in care corpul functioneaza in parametrii sai optimi (am sa revin la ideea de optim). Este o diferenta intre persoana cu abilitati fizice deosebite (priceputa la sport sau dans) si cineva embodied.
Din aceasta perspectiva, a face pasi catre embodied parenting nu necesita nicio calitate fizica deosebita, timp suplimentar sau instrumente de lucru. Ci doar disponibilitatea de a folosi momentele deja existente impreuna cu copilul tau pentru a te antrena.
Alege o situatie repetitiva si inconfortabila cu copilul tau. Observa acel moment in care iti dai seama ca sunteti pe cale sa intrati in acelasi pattern nedorit. Opreste-te din ceea ce faci fizic si schimba-ti pozitia in camera (poate fi un pas sau poate fi un alt colt al camerei). Expira lung si observa. Priveste scena ca printr-un ecran si alege sa schimbi ceva foarte mic (viteza cu care te misti, tonul vocii, replica oferita). Apoi revin-o la punctul in care te aflai si fa acel mic lucru diferit.