top of page

Avem nevoie sa fim vazuti

Actualizată în: 16 nov. 2020

Am inceput sa identific cu o mai mare acuratete momentele in care sistemul sau nervos este suprasolicitat: in momentul in care ne revedem dupa o zi intreaga de munca, dupa vizita cuiva drag, seara, sau intr-o dimineata mai agitata.


Toate acestea pot fi momente in care, depasit fiind de intensitatea starilor interioare, cu o capacitate de autoreglare mai scazuta, ar putea sa devina mai neajutorat, sau, la polul opus, agresiv. De aici pana la conflict si apoi la sentimentul sau de insingurare mai e doar un pas "Lasa-ma in pace!". Un pas pe care uneori, pot decide in ce directie sa il fac. Spun uneori, deoarece, sunt nenumarate alte momente in care reactia mea nu imi apartine in totalitate.


Dar atunci cand pot decide, timpul se dilate si vad cu incetinitorul cum starea sa interioara de discomfort incepe sa creasca iar el pierde cârma. Caut rapid in interior un reper pentru a putea prelua controlul si spun ca pentru mine “E prea mult pentru tine acum, va trebui sa am eu grija.”


Asta seara a venit cu avalansa de reprosuri: “Tu nu ai timp de mine oricum. Si nici nu ai nevoie de mine. De fapt nimeni nu are timp de mine. Toata lumea este ocupata.”


Este vreo farama de adevar in afirmatiile acestea? Bineinteles! Cand putem declara cu adevarat ca am alocat indeajuns de mult timp copiilor nostri? Cand este destul? Iar acest trigger, ce ia forma unui adevar, ma poate duce catre vinovatie si deconectare de propriul copil sau furie fata de propria persoana ori fata de el ca este nerecunoscator. Si din nou apare ruptura (a mea de mine, a noastra).


Insa imi aduc repede aminte de ultimul mesaj primit din partea unei prietene: “Mi-a placut mult cum ai gestionat ieri situatia cu Luca si cum i-ai explicat. Ma inspiri mult in postura de mama.”

Chiar la postura mea din acel moment ma gandeam si eu, si mai exact la pozitia corpului meu, privire, atingere, respiratie si intr-o fractiune de secunda, toate acele trasaturi au devenit din nou accesibile.


Ea nu isi da seama, dar cu acest mesaj a hranit increderea de parinte pentru cateva luni bune poate. Este exact ce are nevoie un parinte pentru a balansa sursa continua de autoinvinovatire si pentru a-si gasi apoi echilibrul in momente in care are cu adevarat nevoie de el.


Parintii au nevoie sa fie vazuti in momentele lor bune si apreciati ca mai apoi sa revina la aceasta sursa de rabdare, atentie si grija cand le este cel mai greu sa le acceseze. Iar pentru asta, cei din jur joaca un rol extrem de important.


Cat de usor iti este sa oferi aprecierea ta? Cand ai facut asta ultima oara?

22 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page