top of page

De cate carti de parenting are nevoie un parinte?

I-am cerut unei prietene sa imi trimita o poza cu o anumita carte de parenting, aveam nevoie de ea pentru o postare. Mi-a trimis poze cu 25 de carti de parenting, spunand ca doar acestea au mai ramas in biblioteca, restul le-a mai oferit. M-a amuzat si m-am intrebat totodata ce informatie cautam de fapt in sutele de carti de parenting?

Le-am citit si eu de-alungul anilor (ca specialist, ca parinte) dar ceea ce a contribuit cu adevarat la cele invatate a fost sa observ: copii, parinti si pe mine. Dupa ce descopeream intr-o carte o idee care imi placea foarte mult, aveam nevoie de luni de zile in care sa revin la ea, sa o discut, sa o pun in practica, sa esuez pentru a mi-o insusi. Am avut mereu nevoie de participarea corpului pentru a aseza in mine informatiile din minte.

Am incercat sa extrag acele lucruri esentiale din carti pentru a le face mai usor accesibile atunci cand am avut cu adevarat nevoie de ele. Am asezat aici 5 principii in cresterea copiilor ce m-au insotit pana acum atat in cabinet cat si in relatie cu propriul meu copil. Le-am oferit si o perspectiva corporala care sa le poata conecta cu conceptul de "embodied parenting" ce imi este atat de drag.


1. Un prim lucru asupra caruia as vrea sa aduc mai multa constientizare este nevoia de aliniere.


In limba engleza este "alignment" si se refera la un anumit fel de a aranja lucrurile (unele in relatie cu altele) astfel incat intregul sa functioneze optim. Acesta este un termen des intalnit in lucrul corporal. Nu ai putea vorbi despre echilibru in miscare pana ce nu te asiguri ca toate partile corpului tau sunt aliniate intr-o pozitie corecta. Altfel tot ceea ce faci la nivel fizic, inclusiv a merge, poate deveni contraproductiv si daunator.

Am facut aceasta analogie cu a fi in relatie cu propriul copil deoarece avem mare nevoie sa ne asiguram ca valorile, cuvintele si actiunile sunt aliniate. Experimentam de multe ori un dezechilibru, "fiind prea mult in minte" atunci cand vine vorba despre cum ar trebui sa crestem copiii, alteori spunem lucruri de care nu suntem atat de convinsi si de multe ori actionam fara control. Alinierea celor trei elemente in interactiunea mea cu copilul imi poate crea punctul de echilibru si stabilitatea cu care sa intampin ceea ce urmeaza sa vina catre mine.

Stiu ca pare un antrenament anevoios la inceput, dar daca este un subiect important poate ca merita ca inainte de a interveni in relaie cu propriul copil sa te opresti si sa te intrebi: "Eu ce cred despre acest lucru? Ce afirm despre asta? Si mai important, cum imi reflecta ceea ce fac acum valorile mele?" Atunci cand cele 3 elemente nu sunt aliniate, una dintre ele va prelua mai mult din efort. Ca de exemplu: trebuie sa il conving pe copil sa faca sport sau sa iasa din casa explicandu-i la nesfarsit de ce este sanatos, sau trebuie sa imi caut tot felul de strategii prin care sa ii arat cat de important este sa citeasca.


Sa ne imaginam o situatie dificila in relatie cu copilul: Daca ai simboliza prin gesturi o valoare a ta, ceea ce afirmi si ceea ce faci (in relatie cu acea situatie), cum ar arata cele 3 gesturi? Cat de diferite sau asemanatoare sunt ele din punct de vedere a ritmului, a marimii, a calitatii miscarii? Apoi poti trece succesiv prin cele 3 gesturi pana ce incep sa se lege intre ele si sa rezulte o singura miscare. Cum este acum miscarea ta? Te poti juca cu viteza cu care indeplinesti miscarea pana ce devine parte din tine.

2. Intelepciunea din spatele comportamentului.


De foarte multe ori comportamentele copiilor sunt asemeni unor musafiri surpriza pentru noi, mai mult sau mai putin poftiti. Ciocane la usa, deschizi si te trezesti cu un tantrum, chiar daca erai sau nu pregatit, ori poate cu o replica rautacioasa de adolescent nemultumit. Privite astfel, comportamentele devin uneori problem ce trebuiesc rezolvate. Insa, de cele mai multe ori sunt doar mesaje ce poarta cu ele invitatia la spectacolul diferitelor parti contradictorii sau neputincioase ale copilului. Poate se confrunta cu conflictul dintre autonomie si nevoia de dependenta de tine sau intre a se identifica cu parerile tale sau a le contrazice pentru a se separa putin, ori poate este frustrat ca nu poate mai mult.


In cabinet folosesc des metafora celor 2 maini: cu una ii arat STOP si cu cealalta il tin de mana - spun astfel "Nu" comportamentului si "Da" conectarii. Dar cum fac asta concret? Cum gasesc linia fina dintre respingere si toleranta? Un "Nu" prea abrupt ii va inhiba manifestarea emotiilor si un "Nu" prea soft va perpetua un comportament care ii va deservi mai departe in alte relatii.

Ce putem face pentru a ramane mereu cu o percpetie curata si clara asupra comportamentelor copiilor, chiar si atunci cand nu intelegem exact ce sta in spatele lor?
Sa lasam cat mai putin loc de resentimente.

Nu cred ca este un truc anume pe care sa il facem cu copiii si sa mearga, ci mai mult un efort depus moment cu moment pentru a clarifica o situatie. Momentele neplacute, ignorate, se vor cumula pana ce vor da nstere resentimentelor si atunci va deveni tot mai greu sa vad in spatele comportamentului sau.

Stiu ca se spune: "ignora comportamentele sale negative si pana la urma or sa dispara." Indiferent de strategia pe care o adopti, nu ignora emotiile lui si nici ceea ce trezeste in tine in acel moment pentru ca pana la urma o sa se transforme intr-un monstru interior.

Pentru a putea vedea dincolo de comportament, pentru a-i permite sa fie un mesager, am nevoie de o perceptie curata si o pot mentine astfel doar daca ii acord atentie moment cu moment.



3. Sa stam departe automatisme.


De fiecare data cand abordam o situatie noua cu strategii vechi, din trecut, suntem in raspunsul automat, care uneori poate sa ne ajute (salveaza multa energie) dar poate si sa ne incurce (reactionam exagerat sau inadaptat contextului).

Observ des acest lucru cand un parinte imi spune ca nu isi mai recunoaste copilul si ceea ce facea inainte pentru a se conecta cu el nu mai functioneaza. Se intampla asta atunci cand, copilul a crescut, trecand la o etapa noua, iar noi incercam sa il abordam cu aceleasi strategii din etapa anterioara. Este dezamagitor pentru parinte (abia invatase aceste trucuti :) dar si infricosator (si noua etapa cu ce se mai mananca?). Dar este absolut necesar sa faca schimbarea pentru a se conecta din nou la copilul sau.


Cum pot sta cat mai putin in automatismele mele ca si parinte, cum pot recunoaste si depasi situatiile care ma propulseaza inapoi in trecut, asa numite triggere, si cum ma pot ajuta de corp si miscare pentru acest lucru?


Cere-i copilului sa te imite, faceti o seara de teatru in care deveniti un alt membru din familie si iti vei vedea oglindite toate calitatile tale dar si nevrozele (acele reactii automate inadaptate contextului).


In general, cand ne confruntam cu un trigger, se activeaza un sistemul nervos simpatic. El este "simpatic" pentru ca ne schimba complet perspectiva asupra realitatii si o face sa para periculoasa. Prin urmare nu prea am sanse sa raspund exact la ce se intampla in fata mea pentru ca am "treburi mai importante" - sa ma salvez din situatie.

Schimba-ti pozitia in camera, daca stateai intins, te poti ridica, daca stateai langa copil, te poti apropia mai mult de fereastra (poate altceva iti atrage atentia pe fereastra). Daca te miscai rapid prin casa, incetineste, daca stateai pe loc, intinde-ti putin spatele. Atunci cand ne miscam (chiar si micromiscari) incepem sa percepem lucrurile putin diferit si sa pasim in afara vortexului creat in propria minte (un amestec de lucruri din trecut si din prezent).

4. Cultiva cat mai mult intuitia pentru a avea pe ce sa te sprijini in momente in care reperele exterioare se clatina.


Atunci cand incep sa lucrez cu un parinte nou, obiectivul cel mai important este sa il sprijin in a se reconecta cu propria lui intuitie. Acolo se afla ghidul si partenerul cel mai valorous in cresterea propriului sau copil. Acest ghid este acoperit si sufocat uneori de experientele personale (asa cum am vazut mai sus care pot duce catre reactii automate) dar si o presiune executata din exterior – societatea in care iti cresti copilul. A ramane aproape de valorile si limitele tale ca si parinte si a nu ceda unei presiuni externe (asa se fac lucruile) care pare sa vina in contradictoriu este prima lectie de integritate pe care i-o oferi copilului tau. Chiar daca asta te va costa antipatia lui uneori, sau critica celor din jur, tu esti expertul in a creste copilul din fata ta.


5. Redescopera mereu si mereu placerea, jocul si bucuria.


Cand acestea nu mai fac parte din rutina ta zilnica, opreste-te putin din alergat pentru a le astepta si pe ele. Par lucruri copilaresti in comparatie cu agenda serioasa a unui parinte ce are de crescut un copil in contextul dificil de astazi. Sunt totodata sursa de energie pentru a simti si a gestiona emotii intense alaturi de copilul tau, a crea spatiul sigur de exprimare de sine, a insufla curiozitate si incredere si a construi un sentiment de conexiune si apartenenta.

Cauta continuu in corpul tau cele trei elemente: placere, joaca si bucurie. Aceasta devine apoi forma cea mai autentica de a-i da voie si lui sa dezvolte o relatie cu propriul corp.


Cate carti avem nevoie sa citim pentru a ne putea insusi cu adevarat aceste principii? A sta aproape de o carte buna de parenting este ca si cum ai avea o conversatie revelatoare cu un prieten/ o prietena. Te asculta fara sa te judece si te ajuta sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva ceva mai cuprinzatoare. Numarul unor astfel de conversatii este mai putin important, ci de cate ori poti reveni la ele in imaginatia ta pentru a-ti reaminte de acel parinte bun din interiorul tau.
67 afișări0 comentarii
bottom of page