Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai embodied parinte din tara?
Actualizată în: 16 nov. 2020
Da, stiu, inca un concept fancy asociat cu parenting. Cate metode s-or mai inventa pentru un fenomen atat de pamantean, a creste un copil?
Dar, pana sa intru in explicatii tehnice, as vrea sa iti impartasesc bucuria de a putea da, in sfarsit, o forma unei preocupari mai vechi: cum pot conecta intentia cu actiunea in relatia cu copilul? As putea spune ca ma simt asemeni unei sinapse in acest moment, preocupata de a aduce impreuna domenii de studiu diferite.
De aproape 13 ani, de cand lucrez cu parinti si copii, am ajuns impreuna la intelegera ca uneori e nevoie de si mai multa blandete, fermitate, limite, conectare, suport sau incurajare. Iar lucrurile se complica atunci cand trebuie sa le combini. Dar intrebarea ramanea mereu: Cum? Cum descopar acel ton care sa insemne fermitate si totodata suport? Cum fac sa imi aliniez intentia de a pune o limita cu cea de a manifesta blandete?
In absenta unui proces individual de descoperire (ceea ce implica multa rabdare), parintii pot ramane deseori cu senzatia "La noi nu functioneaza" sau "Lucrurile nu sunt ca la carte" . Asa ca mi-am propus sa identific acele strategii care pot umple golurile dintre ceea ce intelegem despre dezvoltarea copilului si ceea ce facem atunci cand interactionam cu el.
Embodied parenting, intr-un mod foarte simplu, inseamna a aduce corpul in relatia dintre tine si propriul copil.
Punand impreuna mai multe discipline: psihologie (teorii ale atasamentului), neurostiinte (co-reglare emotionala) si metode de lucru corporal si constientizare corporala, embodied parenting conecteaza ceea ce intelegem cu ceea ce facem in relatia cu copilul.
Sunt extrem de multe momente in care ramanem prinsi in concepte abstracte si in imagini ideale despre ceea ce inseamna educatie echilibrata, sau iubire neconditionata. Cum le pot aduce, insa, in concret?
Chiar daca astazi avem acces la informatie de calitate cu privire la dezvoltarea copilului si metode de parenting, a fi parinte ramane in continuare un lucru dificil de multe ori. Simtim asta mai ales atunci cand ne pierdem controlul emotional si actionam in moduri ce nu ne intalnesc, nici pe departe, sistemul de valori. In final ne putem simti depasiti de situatie sau deznadajduiti, preocupati de “greselile facute” sau rusinati de propriul comportament.
A fi parinte in corpul meu inseamna ca iau in calcul tot ceea ce stiu despre modul in care functionez (care imi sunt posibilitatile, limitele si ce ma ajuta sa cresc nivelul de rezilienta, sa stiu cand ma pot descurca singur si cand este cazul sa cer ajutorul, ce ma incarca si ce ma lasa complet fara energie in intalnirea cu propriul copil, cand sistemul meu nervos este activat si cand este intr-o stare de relaxare) si cum imi influenteaza toate aceste lucruri reactiile.
De la constientizarea propriilor senzatii corporale, la o mai fina observatie si intuitie fata de starile sale si pana la alinierea intentiei cu vocea, privirea, postura si cuvintele potrivite la momentul potrivit - pot fi unelte de lucru.
La finalul zilei, este mai putin important ce anume am facut si mult mai important ce impact am avut asupra copilului si a relatiei noastre.
Vorbim mult despre ce sa le spunem sau sa nu le spunem copiilor, cum sa reactionam sau sa nu reactionam si prea putin despre cum putem cultiva in fiecare moment starea din care pot manifesta varianta mea cea mai buna de parinte. Iar aceasta stare o pot gasi undeva la intersectia dintre corp (incluzand reactii fiziologice) si minte (ingloband credinte, idei, emotii).
A fi o ancora calma si sigura pentru propriul copil, este de cele mai multe ori o cale catre cresterea rezilientei si modelarea procesele de autoreglare. Din aceasta perspectiva, corpul tau devine instrumentul prin care poti ghida aceste procese. Folosind resursele pe care ni le pune la dispozitie: senzatii, stari, emotii, miscari, gesturi, expresii, ritm, fiziologie putem accesa o lume pe cat de misterioasa si intuitiva, pe atat de concreta si clara.
Iti propun, pentru inceput, sa iti realizezi o lista cu toate cuvintele ce descriu senzatii pe care le cunosti. Aseaza lista in fata ta si in timp ce o recitesti lent, observa daca undeva in corpul tau poti identifica, chiar in acel moment, vreuna dintre senzatiile enumerate. Incearca sa fii specific, acest lucru iti va antrena atentia catre detalii din interior si apoi te va ajuta sa identifici aceste detalii si in extrior, la copilul tau. Iti promit ca voi reveni si eu cu o lista de senzatii in articolul urmator.