Pagini din jurnalul de răbdare

Nu cred ca avem cum sa invatam despre rabdare daca nu intelegem mai intai pe propria piele cum ne pierdem rabdarea, cand si ce influenteaza acel moment. Asa ca mi-am propus sa iti ofer pagini din acest jurnal prin postarile ce vor urma, in care am reusit sa ma surprind chiar in mijlocul procesului de a-mi pierde rabdarea in relatie cu copilul meu. Cine stie, poate iti va fi de ajutor si poate la un moment dat devine un proces automat.

*Daca te intereseaza si argumente mai putin empirice, poti citi articolul in care am oferit mai multe detalii despre ce ne influenteaza starea si comportamentul.

18.11.2020

Astazi a fost o dimineata lina. Timpul nu ne presa ca de obicei, asa ca ne-am permis un moment prelungit de mangaieri, masaj, leganat (uneori reluam in bucla obiceiuri mai vechi), ne-am adulmecat reciproc mirosul de somn din pijamale iar el s-a cuibarit la mine in brate asemeni unei “iguane”. Insa chiar si intr-o zi mai relaxata, ceasul tot ticaie si e nevoie sa plecam de acasa la o anumita ora. Asa ca, la un moment dat a trebuit sa acceleram si sa prioritizam activitatile de dimineata in detrimental unor tranzitii lungi.

A inceput brusc sa devina neputincios si frustrat si de aici pana la o manifestare agresiva a mai fost doar un pas. Nu doar ca nu am prevazut, dar nici nu am putut ramane “pe pozitie” asa ca intr-o fractiune de secunda rabdarea mea a fost aruncata pe fereastra si am simtit ca ma invadeaza furia. Nu intelegeam ce am facut gresit, doar am hranit relatia toata dimineata! Am crezut ca i-am incarcat bateriile si ma asteptam sa aiba o rezistenta mai crescuta la frustrare acum. Poate tocmai aceasta asteptare a mea de a investi emotional pentru ca apoi sa culeg roadele nu a functionat.

Dar copiii nu sunt banci. Nu prea poti depune acum pentru mai tarziu. Nu pot sa il alint acum pentru ca apoi sa ii cer sa indeplinesca instructiuni. Poate ca am pierdut din vedere faptul ca el are nevoie sa se activeze treptat, sa isi recapete independenta, forta si coordonarea fizica pentru a-si indeplini apoi cu success si cu placere sarcinile de dimineata. Poate ca acel “hai, acum la treaba!” pe care mi-l spun mie in trecerea de la confort la actiune, nu are acelasi tempo pentru el.

Drumul lung parcurs cu bicicleta si frigul de afara au reusit sa ne racoreasca emotiile pana la urma. Cand a venit momentul sa ne despartim, ne-am uitat unul la altul “Hai ca am reusit si in dimineata aceasta!”

Tracking emotions: Nu i-am creat un context in care sa isi recastige treptat autonomia si coordonarea fizica => trecerea brusca de la relaxare la tensiune in corp si apoi la conflict.