top of page

Pagini din jurnalul de rabdare 2

Actualizată în: 9 dec. 2020

10.12.2020


Spuneam ca voi reveni la acest jurnal pentru a-mi surprinde momente in care rabdarea dispare si in locul ei raman reactiile automate. Atunci cand un lucru insignifiant incepe sa ia proportii si sa devine brusc grav, urgent de corectat sau amenintator. Dupa ce a trecut furtuna, ne este greu sa ne intoarcem la acel episod, sa mai vorbim despre el sau sa il analizam. Stiu doar ca mi-ar placea sa nu se mai repete si sa dispara de la sine momente in care imi pierd rabdarea fata de copilul meu. Sau le las sa se adune tot mai multe pana ce normalizeaza situatia si devine pur si simplu stilul nostru de a interactiona in 2. Copilul impinge limitele tot mai mult iar eu reactionez impulsiv tot mai des. Si ne construim astfel un limbaj comun ce afecteaza relatia.


Era sambata dimineata iar in corpul meu se reflecta toata oboseala stransa din timpul saptamanii. Aveam acel conflict interior intre: as dormi tot weekendul si as vrea sa profit la maxim de cele doua zile libere si sa ma misca pe afara. In orice caz, ritmul ales nu era cu adevarat cel de care aveam nevoie.


Ne pregateam sa iesim afara cu bicicleta si de undeva de departe observam cum se crea un build up in starea lui de frustrare. De la "Nu mai pot astepta pana diseara cand vine Mos Nicolae!", la "Nu pot sa ma imbrac cu hainele astea enervante" pana la " Imi este prea cald si nu mai suport!". Fara sa mai poata astepta nici un minut, a inceput sa planga, sa tipe si sa loveasca cu piciorul in usa. Daca pana in acel moment incercam sa fiu amuzanta, spunandu-i lucruri sub forma de cantece, sa ii ofer mici momente de ajutor, la un moment, de parca as fi mers pe o sfoara si sfoara s-a terminat, am ramas fara disponibilitate brusc.



M-am asezat pe vine si am incercat sa respir si sa ma izolez putin de zgomotul de fond, dar deja era prea tarziu. Imi puteam observa impulsul agresiv si dorinta de a-l face sa se opreasca imediat. Sistemul meu nervos era hiperactivat si inima imi batea cu putere. M-am transformat in Hulk, m-am ridiat in picioare si cu ultima farama de autocontrol i-am spus apasat sa nu vina peste mine in camera in urmatoarele 10 minute. Se pare ca expresia mea a fost destul de serioasa, iar el si-a gasit cumva puterea de a nu duce tantrumul mai departe. Asa ca a ramas in acel spatiu ingust, unde a cautat metode de a se linisti putin singur. Acelasi lucru l-am facut si eu: am cautat un reper in afara casei, privind pe geam, am respirat, m-am miscat putin si m-am intors la el.

Era dezbracat de cateva straturi de haine si erau aruncate cat colo, ca dupa un razboi. M-a amuzat imaginea si i-am spus doar: "Cred ca nu suntem prea bine nici unul dintre noi si poate ar fi o idee sa o luam mai usor. Ce zici daca luam malderul de haine si ne imbracam afara? "

S-a inmuiat si s-a cuibarit repede la mine in brate.


Tracking emotions: Oboseala mea a dus la o sensibilitate crescuta in corp. Chiar daca percepeam reactiile lui ca pe ceva agresiv si mult prea intens pentru mine, in loc sa ma opresc de la primul semnal si sa ii linistesc anxietatea, am incercat sa mentin un ritm dinamic si sa il trag catre urmatoarea activitate. Un motiv ce sta foarte de la baza pierderii rabdarii este oboseala.


21 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page