Parinte in corpul tau - Podcast ep. 4 "Timp pentru mine "

Cel ai bun lucru pe care il poti oferi celor din jur este sa inveti sa stai cu tine!

In acest episod imi propun sa vorbesc despre un lucru extrem de rar si valorous atunci cand esti parinte “timp pentru tine”. In grupul de mame din jurul meu am abordat pana acum acest subiect cu seriozitate, gravitate, autoironie, relaxare dar uneori si cu disperare. Este cred curiozitatea la care ajungem in cele mai multe cazuti atunci cand vorbim despre copii “Si totusi, tu cum faci?” Pentru ca imi doresc sa aduc mai mult constientizarea de sine si corporalitatea in acest proces numit parenting, dar si pentru ca a fi mai embodied necesita uneori sa incetinesti ritmul si sa aloci mai multa atentie senzatiilor tale, a-ti oferi timp devine de multe ori o prioritate. Dar cum sa o ingramadesti printre multe alte prioritati?

Despre ce inseamna timp pentru mine, ce ma ajuta si ce ma impiedica in a-l gasi si ce forma poate lua acest timp dat fiind contextul actual, iImi propun sa dezvolt in contiinuare.

“If you feel “burnout” setting in, if you feel demoralized and exhausted, it is best, for the sake of everyone, to withdraw and restore yourself.” Dalai Lama

Daca simti ca se instaleaza epuizarea, daca te simti demoralizat si extenuat, este timpul, pentru binele tuturor sa te retragi si sa te reincarci.

Am sa incep cu ce inseamna timp pentru mine.

In perioada in care alaptam, timp pentru mine insemna un moment in care sa pot fi doar eu cu corpul meu fara a mai avea un alt corpusor atasat de mine. Cand aveam un toddler in casa, timp pentru mine insemna sa stau in cada 10 minute fara ca cineva sa ramana lipit de usa continuand sa isi exprime nevoile in varii moduri. Cand a mai crescut, timpul pentru mine era dimineata, dupa ce il lasam la gradinita si coboram in viteza pe bicicleta pe stradutele cu case si copaci infrunziti pana ce ajungeam la munca. Apoi timp pentru mine a devenit atunci cand, in timpul cursurilor de Feldenkrais cu Valentina de Piante, el reusea sa se joace neintrerupt 30 minute pe covorasul alturat iar eu sa ma relaxez. In perioada carantinei din primavara, timpul pentru mine s-a redus la perioada de dimineata inainte de a se trezi restul lumii. Iar acum, timpul pentru mine este oricand gasesc momentul.

Dupa cum vezi, nu are o forma fixa, in functie de varsta copilului, dar si de perioada pe care o traversam, acest timp special variaza, uneori devenind chiar invizibil. El nu se defineste prin ceea ce fac, ci prin starea interioara la care reusesc sa ma conectez sau nu. Mi s-a intamplat in trecut de multe ori ca o iesire cu prietenii sa nu fie neaparat contorizata ca un timp pentru mine, sau o plimbare singura sa nu ma incarce atat de mult cum mi-as fi imaginat. La fel de bine, o seara de film sa ma lase mai mult fara resurse pentru a doua zi si pentru a-mi relua rolul de parinte. Chiar daca, de cele mai mulet ori timpul pentru mine este contorizat in minute sau ore, la fel ca si somnul are diferite grade de calitate. Cu alte cuvinte, pot sau nu, in timpul fizic alocat, sa ating starea de deconectare de care aveam nevoie. Si cu cat a fost mai mult amanat acel moment, poate cu atat mai dificil imi este.

Am sa fac aici o paralele cu somnul pentru ca au in comun aceasta componenta – capacitatea de a ne relaxa cat mai repede. Cand eram adolescenta puteam sa adorm oriunde. Am atins chiar recordul de a adormi in discoteca, pe boxa. Si la fiecare petrecere nocturna, trageam cate un pui de somn scurt stand in fund. Eram capabila sa imi reincarc bateriile oricand corpul imi cerea. Aceasta abilitate nu o mai am acum, dupa ce somnul mi-a fost intrerupt constant timp de 2 ani de zile. Ba mai mult, dupa cateva treziri repetate, creierul nostru incepe sa anticipeze alte treziri si sa se activeze un sistem de alarma care nu ne mai lasa sa ne odihnim. Cam asa apar insomniile la proaspetele mamici.

Tot la fel se intampla cu a te relaxa in prezenta copilului. Dupa ce esti intrerupt in mod constant de nevoile stringente ale copilului, corpul percepe nesigur acel spatiu si nu se mai relaxeaza iar beneficiile timpului cu tine scad considerabil.

Este ca si cum ai patrunde intr-o camera secreta, stiuta doar de tine si in care vrei sa ramai doar tu. Daca te simti in siguranta, ca nu va veni nimeni peste tine sa iti intruzeze spatiul, sunt mari sanse sa te adancesti in acea camera, daca, insa ai fost deja intruzat de cateva ori, chiar si atunci cand nu mai este nimeni fizic in jur, e posibil sa nu poti deschide usa acelei camera.

Din aceasta perspectiva, timp cu mine nu ar trebui sa se refere doar la timp fizic (acesta reprezinta doar unul dintre instrumentele ce m-ar putea ajuta) ci la a-ti identifica acel spatiu al tau intim, personal (poate fi o carte, o activitate placuta, un loc,….) si a putea pasi in el pentru a te deconecta de la toate celelalte roluri ale tale si a te reconecta cu tine.

In primul rand multi oameni nu isi aloca acest timp pentru ca nu stiu ce sa faca cu el. Nu au descoperit inca acel spatiu, sau cand si-au permis in trecut sa il viziteze au fost intrerupti brsuc, intruzati sau criticati. Au poate o idee despre cum gaseau insule de relaxare sau liniste in trecut, dar nu mai sunt siguri ca se aplica si in acest moment si ca mai este adaptat la nevoile actuale. Asta pentru ca de multe ori confundam starea cu contextul. Pentru a atinge o stare de calm sa zicem, am nevoie de un anumit context: liniste sau muzica, sau o anumita prietena, o plimbare in parc sau calatorii intr-o tara indepartata. Dar noi evoluam si unele lucruri pot ramane la fel sau se pot schimba. Poate ca in acest moment, in acest nou rol, cel de mama sau tata, am nevoie de un alt context care sa ma conduca catre o stare de liniste interioara.

O buna prietena, foarte inventiva de altfel, a descoperit ca, pentru a-si cumpara 20 minute de privit in gol chiar si cu baietelul ei toddler langa, nu ii trebuia decat o inghetata. Atata dura ca el sa o savureze in liniste si acesta era pretul linistii ei. Am devenit mult mai putin aspra cu parintii care faceau tot felul de exceptii cu copiii lor pentru a-si asigura acel timp pentru ei. O alta mamica a unei fetite de 1,5 ani care stia foarte clar sa argumenteze de ce nu este bine sa fie ecrane deschise in camera copilului, spunea simplu “Simt ca daca nu ma uit macar 30 minute la un meci de tenis nu pot rezista o zi intreaga.” Unii oameni chiar isi cunosc limitele si a ramane in echilibru in preajma copilului poate necesit compromise.

Acum, daca am definit acest timp pentru mine ca fiind un moment in care ma deconectez pentru a ma reconecta la propria persoana si am vazut ca nu se refera atat la cantitate (30 de minute, o ora, un weekend) sau context (un film, o plimbare, o carte) ci la starea pe care reusesc sa o ating, as trece mai departe la ce ma ajuta si ce ma impiedica in a-l gasi.

Imi vine in minte un moment de acum 2 veri cand am primit o bursa de la Uniunea Europeana pentru a calatori in Olanda si a petrece cate o saptamana in fiecare luna in cadrul unei organizatii nonguvernamentale doar pentru a-mi construi propriul meu proiect. Era un proces de creatie, iar locul era perfect – un campus la marginea unei paduri. Mi-au trebuit 4 zile doar pentru a ateriza cu totul in acel loc: gandurile referitoare la cum este cel mic, oare merita separarea aceasta, oare o sa il afecteze, oare el se simte bine acum? Evident, pe el nu l-au impiedicat aceste ganduri pentru a-si incepe distractia cu gasca de verisori. Dar chiar si in cel mai prielnic loc in a sta cu mine, la 2000 de km distanta, eu nu ma puteam deconecta. Iar in alte momente e de ajuns sa ma duc in camera alaturata pentru a-mi reincarca bateriile.

Asa ca, daca ar fi sa listez aici lucruile care ma pot impiedica in a-mi aloca timp pentru mine acestea ar fi:

1. Credinta ca acest timp este furat din cel alocat copilului sau cel de familie. Asta se intampla mai ales atunci cand chiar daca am stat o zi intreaga impreuna nu am simtit ca ofer cu adevarat ceva calitativ cand vine vorba de atentia mea. Uneori petrecem mai mult timp regretand ceea ce nu am facut dacat actionand in prezent asupra a ceea ce putem face acum.

2. Teama ca nu va fi de ajuns si atunci se va crea mai multa frustrare. Daca ar fi sa compari cu momentele de intimidate in cuplu, poate ca ai putut observa incapacitatea de a te relaxa la gandul ca ati putea fi orcand intrerupti. Timpul cu tine este tot o forma de intimidate, dar cu propria persoana.

3. Dificultatea de a te deconecta de la copilul tau. Chiar si atunci cand el este fizic si emotional in siguranta, te-ai antrenat atat de mult in a sta de paza, ca e posibil sa iti fie greu sa te retragi. Poate ca adultul cu care este acum (celalalt parinte, un bunic) nu este chiar copia ta fidela si nu face lucrurile intocmai ca si tine, insa relatia lor este una diferita iar copilul are nevoie la randul sau de relatii diferite.

4. Ai amanat atat de mult acest moment, incat acum este nevoie de un cadru mult mai bine pus la punct pentru a trece de la rolul activ de parinte la un timp doar pentru tine.

5. Exista extrem de multi distractori ce imi pot oferi pseudorelaxare si sunt mai rapizi si mai facili, ca de exemplu scroll pe facebook in 5 minute de asteptare in loc de 5 respiratii mai profunde.

6. Asociez timpul pentru mine cu ceva specific – sa joc tenis de 2 ori pe saptamana – iar atunci setez controlul asupra starii de relaxare in exteriorul meu (daca partenerul meu vine sau nu la timp pentru a ma inlocui in a sta cu copiii, daca este sau nu deschisa sala, daca se intra sau nu in carantina, daca profesorul sau partenerul de joc poate sau nu, daca toti membrii familiei sunt in perfecta stare si asa mai departe). Cu cat timpul pentru mine depinde mai mult de factori externi, cu atat sunt mai multe sanse sa nu il am.

7. Gandul ca logistic nu ai cum sa iti aloci acest timp. Si nu am pus intamplator acest punct in coada listei, ci si pentru ca in ciuda impactului pe care il poate avea in viata de familie, ideea de “nu am timp pentru mine” este putin supraestimata. Mai ales atunci cand timp pentru mine se refera la stare si nu doar la timpul fizic.

Ce ma poate ajuta sa imi gasesc timp pentru mine?

1. In primul rand sa descopar si sa cunosc starea la care imi doresc sa ajung (starea de relaxare, de liniste mentala su de activare fizica ce stiu ca imi prieste). Cu alte cuvinte, sa ma descopar si nu la modul foarte general si abstract ci la nivel senzorial. Care sunt senzatiile din corp care ma pun intr-o stare putin mai buna. Apoi sa fac un brainstorming, poate chiar si cu cineva apropiat: Cand am reusit eu sa ajung la acele senzatii? Ce m-a ajutat si ce nu? Ce am nevoie sa “misc” pentru a activa acele senzatii? Si ma refer aici la a misca fizic sau mental.

2. Apoi, dupa ce am identificat activitatea ce ma conduce catre o stare pe care eu o numesc “timp pentru mine”, urmatorul pas este sa o sparg in bucatele mici pe care le pot indeplini oricand. Pentru ca o activitate mai mare implica mai mult efort pentru a o indeplini si mai multe sanse sa nu se intample. Asa cum spuneam mai devreme despre tenis.

Iata un exemplu personal:

Am facut la un moment dat o pasiune pentru 5 Rythms dance, ceea ce implica weekenduri intregi de miscare si dans. Nu era nici un profesor acreditat in tara, asa ca plecam in alte tari pentru a participa la astfel de intalniri. Erau evident costisitoare ca si timp, logistic si financiar si daca urma sa fiu un profesionist in acest domeniu merita cu siguranta efortul, dar eu cautam de fapt starea. Acum, iti poti imagina cat de mare este dezamagirea atunci cand asociezi timpul pentru tine cu o activitate ce necesita atat de multe conditii pentru a se intampla.

Revenind la a o sparge in mini activitati, intrebarea ramane cat de mult poti simplifica acel lucru, fara sa pierzi starea?

5 minute de miscare, 2 pagini dintr-o carte, 4 exercitii din lectia de pilates, 10 minute de automasaj? Se spune ca dupa multe ore de practica (indiferent ce inseamna acea practica pentru tine), este de ajuns sa iti oferi cateva minute din acea activitate pentru a-ti reactiva starea obtinuta alte dati dupa ore intregi. Nu facem yoga pentru faptul ca asta ne ofera un status de oameni spirituali, ci pentru ca atunci cand am cu adevarat nevoie sa imi linistesc mintea sa imi fie usor accesibile mecanismele.

3. Urmatorul lucru este practica – ofera-ti cat mai multe ocazii in care sa iti poti oferi timp cu tine in fragmente scurte, nu astepta sa se se alinieze toate astrele si nici momentul in care copilul tau va veni la tine si iti va spune “cred ca sunt satul acum de atentia ta, poti sa iti iei timp si pentru tine”. Asta daca nu vrei sa astepti pana pe la 20 de ani ai sai. Observa-ti programul actual si identifica tranzitiile. Asa cum ele sunt cele mai valoroase pentru copil (pentru ca il pun in starea necesara pentru urmatoarea activitate) la fel pot fi valorificate si de tine. Cand astepti? Cand stai? Cand treci de la o activitate la asta? Ce poti insera ca si moment pentru tine chiar atunci?

Daca ma aflu intr-o transitie, tendinta este sa apelez la un automatism – sa scot telefonul si sa verific elemental de noutate. Chiar daca nu e nimic special pentru mine acolo, reusesc foarte repede sa ma atraga o gramada de lucruri.

Ce ar insemna o tranzitie mai constienta? Imi astept copilul sa se imbrace, uneri poate dura 2 minute, alteori 10. As putea interveni pentru a scoate un timp mai bun. Dar pentru ce? Sunt 10 minute pentru mine – pot sa imi intind spatele, sa respir de cateva ori, sa privesc in gol pe fereastra…

4. Organizeaza-ti viata.

S-a vorbit mult despre multitasking si atentie distributiva (ceea ce de fapt este o mutare foarte rapida a atentiei de la un lucru la altul) si cred ca sunt contexte in care ar putea fi utile ca si abilitati, insa poate fi si extrem de obositor sa te imparti intre mai multe lucruri.

Uneori lucrez si mintea mea este concentrate pe urmatoarele fraze pe care urmeaza sa le scriu, copilul meu vine langa mine si incepe sa vorbeasca. Nu ma opresc mereu sa ii amintesc ca sunt prezenta fizic dar mintea mea este in alta parte, asa ca fac efortul de a intelege pe diagonal de imi spune si de a-I oferi un raspuns raid. Evident si superficial. Primind un raspuns, insa, el continua sa dialogheze, ca doar nu e rau niciodata sa ai un partener de conversatie. La un moment dat incep sa ma deconcentrez si sa ma irite conversatia. Nu este el, nu este subiectul (care de multe ori este fascinant) ci efortul mintii mele de a fi atenta in doua parti.

Am citit prima data despre stacking your life la Katy Bowman si m-a ajutat sa inteleg diferenta dintre multitasking si indeplinirea mai multor scopuri printr-o singura activitate. Cel mai simplu este sa incepi de la rutine: spalatul pe dinti, imbracatul, pregatirea mesei, curatenie (lucruri ce sunt deja puse in programul tau zilnic). Acum, ce ar insemna sa adaugi si putina miscare in timp ce faci aceste lucruri?

Mereu cand o cert pe mama mea ca nu iese din casa sa se miste imi spune “Dar am facut la treaba in casa!!!” – sunt miscarile pe care le-ai facut hranitoare pentru corpul tau sau doar te-au oboist – aici apare uneori confuzia cand vine vorba de efort fizic.

Apoi, ce ar insemna sa mai adaugi la aceste rutine si scopul de a te energiza (poate muzica ta preferata?). Dar daca ati transforma unele rutine in concursuri: cine reuseste sa stea intr-un picior in timp ce se spala pe dinti?

Poate ca te enerveaza cumplit pozele unor mame ce surprind momente de gatit impreuna cu copilul lor. Iti dai seama cate scopuri intr-o singura activitate? Joc senzorial, conectare, si masa gata. Si te gandesti "Dar acest lucru este o utopie! Atunci cand implicit copilul in orice activitate, aceasta va dura mult mai mult iar rezultatul e posibil sa fie unul destul de dezastruos." Da, asa este, insa daca nu il implicit in activitati alaturi de tine si nu invata sa fie tot mai autonom, timpul pentru tine va devein o utopie.

Un moment de automasaj in timp ce iti privesti copilul jucandu-se.

Un moment de miscare pentru tine in timp ce il alergi prin par.

Un moment de citit, in timp ce coloreaza langa tine.

Uneori nu ai nevoie de 2000 de km distanta pentru a te conecta la tine ci doar de o minte putin mai flexibila.

5. Ce ma mai poate ajuta in a-mi gasi timp pentru mine este pur si simplu sa ii inteleg valoarea.

Atata timp cat este asociat cu un moment hedonic si egoist, sunt slabe sanse ca partea responsabila din mine sa ii faca loc in program si sa nu imi puna in carca tone de vinovatie cand in sfarsit l-am revendicat. Percepem doar lucrurile pe care mintea noastra le cauta asa cum ne arata si Daniel Simons in experimental sau cu gorilla “invizibila”. Atunci cand ai un task de indeplinit, ca de exemplu sa numeri de cate ori si-au pasat mingea jucatorii de basket, sansele sa ratezi gorilla sunt foarte mari.

Cam asta se intampla atunci cand iti doresti sa gasesti timp pentru tine, daca nu este cu adevarat un process active al mintii tale, ai putea rata nenumarate oportunitati si nu ai avea decat inca o zi in care sa iti intaresti credinta “When there are kids, there si no time for yourself!”

Obisnuiam sa ma pun seara in pat si sa trec in revista activitatile din ziua urmatoare (multe dintre ele il implica pec el mic). Acum ma gandesc si la eventuale momente in care as putea sa imi ofer timp pentru mine si ce sa vezi, a doua zi mai multe oportunitati mi se arata. Sa fie oare pentru ca le-am cautat?

Cred ca este timpul acum sa ne uitam si mai mult la acest subiect prin prinsma contextului actual. Lucrezi de acasa si poate ca te bucuri ca nu mai pierzi timpul in trafic, ceea ce mi se pare putin simplificat ca si beneficiu, deoarece poti spune ca “pierzi timpul” doar atunci cand ai un timp pe care nu il fructifici si in nici un caz atunci cand conduci sau stai la coada – acestea sunt doar activitati pe care le faci sau nu. Dar ce faci cu acel timp intr-o oarecare masura depinde de tine.

Sa zicem ca iti este limpede ce inseamna timp pentru tine in mod particular, iti este cunoscuta starea catre care tinzi, de ce este valorous sa il prioritizezi si cum il poti face mai usor accesibil. Acum hai sa ne uitam putin impreuna la arhitectura mediului in care te afli:

1. Daca lucrezi de acasa, iar copiii sunt si ei acasa iti poti delimita un spatiu, cat de mic, pe care sa il numesti al tau. Nu, nu este biroul la care lucrezi ci un spatiu in care poti pune deoparte orice alt rol. Poate fi o camera, sau un colt, sau doar o pernuta. Nu conteaza cat de mare sau mic este ci incarcatura pe care i-o oferi.

2. Dupa ce il declare ca fiind spatiul tau, incepi sa te asiguri ca nimeni, nici macar din greseala nu il invadeaza (nu au ce cauta acolo jucarii, caiete scolare sau alte obiecte clandestine).

3. Incepe prin a te aseza zilnic in acel loc doar pentru 5 minute declarand in casa “Acum o sa imi iau un moment pentru mine.” La inceput nu trebuie sa faci mai mult decat sa te asezi si sa stai acolo 5 minute indiferent de nevoile stringente ale celor din jur. La inceput trebuie sa se acomodeze cu idee de deconectare fizica – nu le stai la dispozitie pentru 5 minute.

4. Dupa aproape o saptamana, atunci cand te asezi in spatiul tau, poti inchide ochii, astfel incat cei din jur (poate chiar si tu) sa se acomodeze cu absenta ta la nivel mental. Indiferent de distractorii din jur, daca casa nu arde si nimeni nu este in pericol real, ramai acolo, cu ochii inchisi.

5. Urmatoarea saptamana poti incepe sa faci ceva, acea activitate care te pune mai mult in contact cu tine – sa citesti, sa desenezi, sa te misti, sa asculti muzica, sa meditezi. E foarte posibil ca cei din jur sa nu fi invatat inca cum sa iti respecte acest spatiu si sa te deranjeze, insa este un proces ce implica pe toata lumea din casa. Nu te agata de ganduri ca “ei chiar nu ma respecta” "Sunt doar 5 minute amarate! Asta e culmea!". Dupa ani de zile in care s-au antrenat sa beneficieze de atentia ta oricand vor, acum au nevoie sa invete ceva nou.

6. A mai trecut o saptamana si poti adauga poate ceva timp – inca 5 minute, dar mai important este sa adaugi relaxare. In timp ce stai in spatiul tau si incerci sa faci acel ceva ce te conecteaza la tine, observa-ti tensiunile din corp si respira sau misca acea parte usor pentru a detensiona. 5 minute, cu tine, in care obiectivul este sa reduce tensiunea.

7. Inca o saptamana si deja se implementeaza un obicei pentru tine si foarte important, pentru cei din jur. Poate ca ii observi cum se retrag, poate ca te copiaza si isi fac si ei coltul lor in casa, poate ca fac liniste pentru a nu te deranja, iar tu poti creste acum timpul in paralel cu nivelul de relaxare din corp.

Voi reveni la acest subiect si in alte episoade pentru ca eu cred ca nu este atat de greu sa gasim timpul de a sta cu noi pe cat este sa invatam chiar sa stam cu noi.

In acest episode am discutat despre:

Ce inseamna mai exact timp pentru mine si diferenta dintre timpul fizic si starea spre care tind.

Ce ma ajuta si ce ma impiedica in a-l gasi, atat la nivel mental, emotional si poate si logistic?

Ce forma poate lua acest timp dat fiind contextul actual?

Am sa ma opresc aici pentru moment si ca de obicei te incurajez in aceeasi directie: do less, move more.