top of page

Parinte in corpul tau - Podcast ep. 7 "Cum sa crestem copii inteligenti emotional?"

„Oricine poate fi furios, asta e usor…dar a fi furios pe persoana potrivita, la intensitatea potrivita, la timpul potrivit, cu scopul potrivit si in modul potrivit…nu mai este usor” Aristotel


In acest episod, Alina isi propune sa abordeze pasii parcursi in dezvoltarea inteligentei emotionale, mergand dincolo de recunoasterea emotiilor si oferind exemple si strategii din perspectiva celor trei componente definitorii: corp si experienta senzoriala; emotii si intensitatea lor; cognitie si functiile executive ce contribuie la gestionarea vietii emotionale.


"Inteligenta emotionala este mai mult decat recunoasterea emotiilor. Este modul cel mai eficient de a naviga prin viata. "


In cele 30 de minute de podcast vei avea parte de informatii menite sa iti ofere mai multa claritate in acest subiect, exemple din experienta sa de psihoterapeut dar si din viata personala, din rolul de mama.



Vorbim despre emotii. Invatam sa le acceptam si sa le gestionam (pe ale noastre si pe ale propriilor copii). Descoperim toata viata emotii noi, nuante ale lor sau structuri mai complexe ce iau forma unor sentimente. Daca ramanem deschisi la acest subiect, nu ne oprim niciodata din a ne imbogati vocabularul emotional intern.

In relatia cu copilul ne lovim de emotii greu de digerat, care se repeta asemenea unui clopotel ce ne atentioneaza ca nu ne-am imprietenit inca, pe deplin, cu ele. Altele curg ceva mai usor si au parca si mai mult spatiu de manifestare.



Cand vine vorba de copiii nostri, uneori e prea mult emotional, alteori e prea opac si uneori confuz. Iar capacitatea noastra, a parintilor, de a lasa emotiile sa circule intre noi si copil, il ajuta pe el sa se simta „simtit”, „vazut” si, de ce nu, „inteles”. Poate chiar este un subiect ce merita discutat si experimentat mereu si mereu si mereu.

De aceea, in cest episod imi propun sa vorbesc despre pasii pe care ii putem face noi, parintii pentru a le oferi copiilor abilitati valoroase de viata ce compun inteligenta emotionala.


Ce este inteligenta emotionala?
Este capacitatea unui individ de a-si recunoaste propriile emotii si pe ale celor din jur, de a discerne intre ele si de a le putea numi, de a folosi aceasta informatie emotionala pentru a ghida apoi gandirea si comportamentul dar si de a le ajusta astfel incat sa se poata adapt mai bine la mediul inconjurator pentru a-si putea atinge apoi scopul.

Pfiu, credeam ca e mai usor de formulat o definitie. Nu te speria, le vom lua pe rand imediat.

Revenind, „Inteligenta emotionala”, chiar daca este un termen destul de vechi (din 1964), a inceput sa castige popularitate in 1995 odata cu cartea lui Daniel Goleman. Tot mai multe institutii de invatamant incep sa se preocupe de asa numita invatare social – emotionala si sa ia in considerare copilul ca si fiinta intreaga si nu doar cognitiv. Ne desprindem cu pasi timizi de o abordarea strict comportamentala a copilului si incepem sa ne punem intrebarea dincolo de comportament: „De ce face lucrul acesta? Care este emotia din spate?”


Si acum iti propun sa le luam pe rand.


Spuneam in titlul podcastului ca inteligenta emotionala nu se limiteaza la recunoasterea emotiilor asa cum este pusa in practica in diferite contexte de noi parintii sau educatori / profesori, ci a fi inteligent emotional poate deveni cel mai eficient mod de a naviga prin viata. Cu alte cuvinte, fie ca le constientizez sau nu, ca invat sa stau sau nu cu emotiile mele, ca invat sau nu sa intervin asupra intensitatii lor, emotiile continua sa isi faca de cap in interiorul meu si in relatiile cu cei din jur. Ele continua sa fie acolo (in corp, in minte, in spatiul dintre noi).


Diferenta o va face daca si eu sunt acolo, alaturi de ele, sau am plecat putin pentru a-mi simplifica realitatea.


1. Haide sa luam pe rand elementele ce compun definitia inteligentei emotionale a copilului tau, primul pas este recunoasterea emotiilor. Adica atunci cand este trist, sa isi dea seama ca este trist si nu furios. Iar acest lucru incep in corp. Asa cum si Maggie Kline povesteste in cartea „Trauma through a child`s eyes” primul reper pe care il avem sunt senzatiile din corp si de aceea, a-i invata pe copii sa isi asculte aceste senzatii este un dar foarte valoros. Ceea ce este de asemenea interesant, este faptul ca atunci cand punem reflectorul pe anumite senzatii in corp, ele se pot schimba sau se trasforma in altceva.


Iata cateva exemple de senzatii: rece, cald, tensiune, presiune, vibratie, amorteala. In functie de varsta copilului, va puteti referi la aceste senzatii mai mult sau mai putin metaforic: „asemeni unui fluture in burtica”, „ca niste furnicute in maini”…insa, pentru a va dezvolta acest limbaj comun al senzatiilor, e nevoie sa le oferiti timp si atentia voastra. In loc sa te grabesti sa ii spui cum crezi tu ca se simte intr-un anumit moment „Cred ca esti furios acum.”, sa il indrumi catre cum se simt piciorusele, ce se simte in burtica sau ce e acum in pieptul sau. Acesta este limbajul creierului reptilian sau arhaic, acea parte din creier pe care o mostenim de la prietenele noastre reptile si care ne ajuta teribil de mult in supravietuire. Vazute de aici, emotiile sunt doar semnale de alarma ce ne spun cand suntem in siguranta si cand nu. Iar atunci cand invatam sa ne imprietenim cu ele, ca de exemplu stand in brate la parintele meu in timp ce imi observ fluturii suparatori din stomac, poate chiar atingand usor cu mana burtica, de fapt invat sa modific aceste senzatii in intensitate sau culoare.


Nu este tocmai usor, pentru ca inainte de a-l insoti pe copil catre acest tip de constientizare corporala, mai intai trebuie sa o fac chiar eu. Principalul motiv pentru care nu pot fi atent la corp este tocmai disconfortul pe care il pot descoperi in interior, disconfortul creat de aceste senzatii neluate in considerare poate ani la rand.



Imi aduc aminte de perioada in care baietelul meu era inca foarte lipit de mine fizic (avea in jur de 2 ani) si inca avea nevoie de mult confort fizic din partea mea. Imi era drag si imi doream mult sa i-l pot oferi. Insa corpul meu dadea semnale repetate de iritabilitate (nu mai suportam anumite texturi, anumite temperaturi, sau anumite atingeri) si in ciuda dorintei de apropiere ii ofeream des mesaje contradictorii (vreua sa te tin in brate acum dar la nivel senzorial nu vreau sa ne apropiem).


Asa ca am inceput sa imi verbalizez mai mult senzatiile in relati cu el spunandu-i: „Unele parti ale corpului meu nu isi doresc acum sa fie atinse, vrei sa ne jucam, in schimb, cu piciorusele?” Mi-am dat seama cat de important este sa nu merg dincolo de reactiile propriului corp pentru a nu-i transmite si lui frustrare si senzatia de respingere. Am inceput sa imi scanez corpul cu atentia inainte de fiecare interactiune si sa caut mereu varinata care sa ne satisfaca pe amandoi.


Mamele sunt mereu incurajate sa isi contina fizic copiii mici, sa ii tina in brate pentru a-i linisti, insa cred ca este important si sa acorde ceva atentie propriilor senzatii in corp in astfel de momente pentru a putea ramane cat mai autentice in relatie cu puiul lor.

Evident ca nu se aplica doar in cazul copiilor mici, poti observa cum stand de vorba cu copilul tau scolar te trece un fior pe sirea spinarii sau simti o presiune in cap. Toate aceste lucruri sunt lucruri valoroase ce te pot informa in legatura cu emotiile fata de el sau cu privire la relatia voastra.


2. Emotiile, asemenea senzatiilor, se bazeaza pe reactii fiziologice si au o anumita incarcatura de energie. Am intalnit deseori cuvantul "e-motion" fiind tradus ca „energie in miscare” ceea ce inseamna ca emotiile ne misca si ne fac sa ne simtim vii. Atunci cand copilul vorbeste despre o emotie „sunt speriat” putem usor sa il ghidam catre a identifica sursa in corp. „unde in corp se simte frica ta acum?” Astfel incat sa aiba si o sursa palpabila a acestui concept abstract numit emotie. Totodata atingand cu mana acea parte a corpului, respirand adanc sau batand usor cu palma pe suprafata corpului sa poata, astfel, „comunica” cu ea, emotia.


Am intalnit des conceptul de „toate emotiile sunt bune”. In primul rand toate emotiile exista in noi, fie ca ne place sau nu, fie ca suntem sau nu constienti de ele. Si atunci, a le cunoaste si a te imprieteni cu ele nu este decat in avantajul tau si al copilului tau daca vei transmite mai departe asta. Ei bine, atunci cand imi doresc sa ii schimb repede starea emotionala a copulului meu intr-un anumit moment, nu are nici o legatura cu el sau cu fericirea lui ci mai simplu cu toleranta mea la acea emotie. Chiar daca afirmatia noastra este „imi este greu sa il vad trist!”


Apoi, toate emotiile sunt bune atunci cand sunt traite, gestionate si imi sustin dezvoltarea. Insa intensitatea unei emotii este mai importanta decat tipul de emotie in sine. Atunci cand acea emotie ma imobilizeaza, ma copleseste si declanseaza in corpul meu o reactie intensa la stres, in mod repetat, atunci nu mai este buna. Cu alte cuvinte nu tipul de emotie, ci intensitatea ei si poate chiar repetitivitatea pot avea efecte pe termen lung.


Evident ca sunt parinti care nu vor sa isi vada copiii tristi sau furiosi sau nemultumiti, ori plictisiti si instinctiv ar vrea sa schimbe realitatea copiiilor lor (Aaa, scuze, cu totii avem de fapt acest instinct, face parte din instinctul matern sau patern), dar uneori nu vrem sa avem de-a face cu emotiile enumerate mai devreme pentru ca nu prea avem chef sa le intalnim in interior. Si daca un prieten depresiv e usor de ocolit sau o ruda mai recalcitranta o putem evita constant, emotiile propriului copil, nu prea. Emotiile sunt asemenea anotimpurilor, placute sau neplacute, ele sunt acolo si nu te inchizi in casa 3 saptamani doar pentru ca ploua afara (cu toate ca mai cunosc si astfel de persoane :). Poti sa te imbraci mai gros si sa le intampini cu placere sau poti sa bombani pe sub barba ca iar ploua cu galeata si azi.


Anul trecut am participat la un exchange cu tineri de prin Europa care au renuntat la facebook si alti distractori pentru 10 zile pentru a se aduna undeva in natura sa abordeze subiectul emotiilor si rolul lor in viata noastra. La un moment dat se discuta despre rolul pe care il joaca fiecare emotie in parte si cat de importanta este. S-a ajuns la un blocaj cand s-a vorbit despre vinovatie si rusine. Nu au putut sa le atribuie nici un rol pozitiv. Poate pentru ca suntem atat de conditionati de ele incat nu le mai vrem in jur.


Facem atat de multe lucruri ca si parinti din vinovatia fata de copii (apropo, ei chiar sunt o sursa interminabila de vinovatie si ideea nu este sa nu te mai simti vinovat ci sa inveti sa o aduci in avantajul relatiei voastre si mai putin in comportamente reparatorii) sau din rusine fata de comunitatea de parinti (imi este rusine sa se vada ca imi pierd controlul fata de copil in public si atunci ma dezlantui acasa).


Dar atat vinovatia cat si rusinea sunt emotii ce sprijina socializarea, pot functiona mereu ca un "reminder" ca ai o anumita putere de a face lucrurile diferit dar in acea situatie specifica nu ai folosit-o sau ai abuzat de ea. Este ok atunci cand copilul tau tocmai si-a lovit fratele si se simta putin vinovat. E natural sa simta vinovatie privindu-l cum plange, face parte din drumul sau catre empatie. Ceea ce nu este insa nevoie, este sa provoci extra vinovatie in el doar pentru ca ai puterea emotionala de a-l face sa se simta mai rau „ar trebui sa iti fie rusine pentru ce ai facut!”.


Ma pasioneaza mult aceste doua emotii si revin des la ele, poate pentru ca anumite zone ale psihologiei tot incearca sa scape de ele dintr-o dificultate de a merge mai adanc in interiorul fiintei umane, acolo unde toate emtotiile chiar au rolul lor.

Dar, revenind la copii si emotii, partea minunata este ca ei pot sta in contact cu ele, le pot studia in interior atata timp cat un adult le permite asta. Si avantajul de a sta cu toata paleta de emotii (inclusiv cele „negative”), de a le include in conversatii si de a le lua in calcul atunci cand desfasoara diferite activitati (cu precadere cognitive) este atat o sanatate mentala cat si a avea acces la o sursa interminabila de energie, pentru ca emotiile, indiferent de culoare, sunt energie in miscare.


3. Spuneam mai devreme ca lucrul asupra caruia e important insa sa imi aplec atentia ca si parinte este intensitatea emotiilor sale si din ce punct il fac pe copil sa isi piarda controlul sau sa se deconecteze de la ceea ce simte. Leah Kuypers a creat chiar un sistem bazat pe diferite culori pentru a semnala care emotii mobilizeaza mai multa energie, care ii permit copilului sa functioneze optim in conditii normale si care il imobilizeaza. Dedicandu-si intreaga cariera dezvoltarii unor strategii de autoreglare la copii si invatare social emotionala, ea a creat un program ce poate fi implementat in scoli numit „The zones of regulation”. Am dezvoltat mai mult despre cum poti implementa acasa aceste strategii in Kitul de prim ajutor emotional, realizat impreuna cu Mihaela Hartescu. Ti-l pot oferi daca imi lasi un mesaj pe FB. El a fost creat pentru a sprijini comunitatea de parinti in acest an dificil.


Alti specialisti din domeniu, au realizat in cadrul universitatii Yale, Statele Unite, un alt program de dezvoltare a invatarii social-emotionale ce se adreseaza elevilor, profesorilor si parintilor pentru a aborda inteligenta emotionala dintr-o perspectiva ceva mai cuprinzatoare, folosind tot un cod simplu de culori.


Cu alte cuvinte, rolul emotiilor in invatare, interactiunea cu ceilalti si performanta scolara devine tot mai mult un punct de interes si ne demonstreaza faptul ca ele nu pot fi separate.


Am auzit atat de des parinti spunand inainte de teste sau examene:”Fara emotii da!” Intr-o lume in care stim sa vorbim despre emotii ar suna: „Cred ca te simti speriat si in corpul tau se intampla lucruri pe care pare ca nu le poti controla, insa emotiile sunt acolo sa te ajute sa aduci la suprafata tot ceea ce poti in acest moment. Sunt ca niste omuleti mici care se ingramadesc toti odata sa te ajute, nu e nevoie decat sa ii ordonezi putin.”

Recapituland pana acum pasii catre dezvoltarea inteligentei emotionale:

1. Primul pas – recunoasterea senzatiilor in corp

2. Al doilea pas – recunoasterea emotiilor

3. Al treilea pas – recunoasterea intensitatii lor.



4. Ajungem acum la pasul 4, care se refera la a folosi aceasta informatie emotionala pentru a ghida apoi gandirea si comportamentul. Adica atunci cand mi-am dat seama ca sunt furios, sa incep sa caut cateva strategii (ca de exemplu sa ma duc la mami in brate) pentru a ma linisti si a putea continua apoi joaca cu prietenii mei. Dupa cum probabil ca ai experimentat, cand copilul creste, lucrurile nu mai sunt atat de simple.


Revenind putin la zonele de auto-reglare in functie de intensitatea emotiei (albastru / verde / galben/ rosu). In circumstante normale copiii pot fi in zona verde - deoarece permite functiilor executive sa fie accesibile (discernamantul, gasirea de solutii, reglarea emotionala – sunt in control chiar si in fata unor situatii provocatoare). Dar atunci cand sistemul sau nervos este activat de o emotie intensa, partea executorie a creierului este deconectata. Atunci cand apar emotii care ingheata orice reactie si ii da shut down acestei zone din creier, el intra in zona albastra (emotii de o energie foarte joasa- plictiseala, tristete).


Cand copiii parasesc zona verde, pierzand, in schimb, controlul fie intr-o directie haotica sau de shut down, apare dezechilibrul emotional iar cortexul prefrontal se deconecteaza de structuri mai reactive ale creierului. Conexiunea dintre aceste parti izolate din creier, este temporar suspendata si aici intervine rolul tau de a le tine impreuna. Iar acest lucru se numeste co-reglare, astfel incat sa poata recastiga controlul asupra emotiilor, corpului si a deciziilor lor.


Iar aceste trei elemente sunt extrem de importante in dezvoltarea auto-reglarii: emotii, corp, cognitie (sau gandire). In primul rand pentru ca, prin integrarea lor, ca si componente neurologice, copilul dobandeste capacitatea de a se adapta la cerintele mediului, la relatiile sociale si pentru a-si putea atinge scopurile.


a) Corpul - Procesarea senzoriala se refera la modul in care copilul reuseste sa dea un sens unitar la tot ceea ce simte intr-un anumit moment dar si cum reuseste sa isi regleze tot acest volum de stimuli ce vin catre el.

Imi place mult acest exemplu cu ventilatorul din clasa, care pentru uniii copii face un sunet complet insesizabil, iar pentru altii este un zgomot din cauza caruia aproape ca nu se pot concentra. Atat de diferiti suntem si atat de important este sa ii ajutam pe copiii nostri sa recunoasca tot mai precis cand devin coplesiti de stimulii din jur sau din interiorul propriului corp.


Cand lucram cu o fetita hipoacuzica ce purta proteza auditiva, am mers la gradinita la care invata pentru a discuta cu educatoarea – fetita avea tot mai multe comportamente agresive fata de colegi. Am asteptat pe hol inainte de intalnire si am observat o iritabilitate in corp. Am inchis ochii si mi-am dat seama ca era un zgomot suparator ce venea din toate partile. Toate usile erau deschise si zumzetul copiilor devenea la un moment dat un huruit indescifrabil. Sa fi fost acustica salilor, sau amplificarea galagiei de la fiecare clasa….cert este ca pentru un copil cu o sensibilitate in aceasta directie, sa petreaca 8 ore in acest context putea fi extenuant si de aici iti poti explica si comportamentul.


De aceea este important sa luam in serios acest aspect, fie ca suntem parinti, educatori, profesori, pediatrii si sa ii invatam pe copii strategii prin care sa isi gestioneze singuri volumul de stimuli ce vin catre ei.

Un baietel cu asperger se plangea in cabinet de cat de suparatoare sunt pauzele, copiii sunt galagiosi si el trebuie sa se retraga in baie dar pierde orice ocazie de a sta cu un prieten. Atunci am gasit impreuna solutia de a avea casti pe urechi, diminueaza din zgomot, il fac mai cool (pare ca asculta muzica) si poate porni o conversatie plecand de la muzica pe care o asculta.


Stiu ca am dat aici exemple de copii cu nevoi speciale si poate iti imaginezi ca nevoia unor strategii de integrare senzoriala este doar pentru ei, dar cu totii putem fi intr-o oarecare masura afectati de cantitatea de stimulare din jur sau din interior.


De aceea, jucarii senzoriale pentru maini, leganat, invartit, topait pe minge medicinala sau in trambulina, rostogoliri pe diferite suprafete, sunt doar cateva dintre lucrurile accesibile de care te poti folosi. Dar, daca vrei sa descoperi si mai multe despre acest subiect, te incurajez sa citesti cartea Angelei Hanscom, terapeut ocupational „Balance and Barefoot”


b) Gandirea - Cea de-a doua componenta a autoreglarii este determinata de functiile executorii, asa cum sunt adunate sub palaria controlului constient al gandurilor si actiunilor. Ca de exemplu mutarea atentiei de la un element la altul. Cum ele nu se maturizeaza complet decat pe la 24 de ani, necesitatea de a-i insoti pe copii in planificare, rezolvarea unor probleme sau in orientarea atentiei este vitala.

Asa ca „Fii atent!” este cea mai neproductiva afirmatie. Poti in schimb sa il ajuti sa isi de seama ca i-a fugit atentia in alta parte, sau sa il ajuti sa isi planifice ziua astfel incat sa isi foloseasca intelept resursele de energie si sa imbine intensitate cu relaxare intr-un mod optim.
  • Ajuta-l mereu sa inteleaga perspectiva celuilalt si nu pleca de la premiza ca ar fi trebuit sa poata (chiar si la varste mai inaintate, cum ar fi adolescenta). Uneori un simplu exercitiu de emboodiment ar putea fi de ajuns „imi arati cum statea prietenul tau cand s-a suparat pe tine? Poti sa stai putina sa si sa observi cum te simti tu acum?”.

  • Sa il ajuti sa se vada din perspectiva celorlalti. „Uite, acum facem schimb de roluri si eu sunt tu. Iar tu ma observi si imi spui api ce vezi. Ce iti vine sa faci?”.

  • Sa isi vada in perspectiva fluctuatiile emotionale si sa invete sa le integreze in planul sau. ”Uite, putem desena aici pe foaia aceasta lipita pe usa cand inb timpul zilei apare supararea sau nemultumirea si diseara, cand facem din nou planul pentru maine, sa le luam in calcul.”

  • Sa identificati impreuna cateva strategii prin care se poate linisti atunci cand nu este intr-o stare prea buna si sa le reprezentati prin desene pe care apoi le lipiti pe perete. In momente de maxima intensitate poate ca ii va fi mai usor doar sa arate cu degetul ce are nevoie.

Si cate si mai cate... Dar si pentru acest subiect, ma poti contacta pe messenger daca ai intrebari specifice la care crezi ca te pot ajuta.


c) Emotii - Iar cea de-a treia componenta a auto-reglarii este reglarea emotionala, cea care ne intereseaza punctual pentru acest subiect. Ador citatul lui Aristotel:

„Anyone can become angry, that is easy…but to be angry with the right person, to the right degree, at the right time, for the right purpose and in the right way…this is not easy.”
„Oricine poate fi furios, asta e usor…dar a fi furios pe persoana potrivita, la intensitatea potrivita, la timpul potrivit, cu scopul potrivit si in modul potrivit…nu mai este usor” Aristotel

Ei bine, nu este despre a transforma furia in norisori roz si prietenosi, nici despre a sta ascuns pana iti trece, nu este despre a-i invata pe copii ca a fi furios poate fi periculos sau ca ceilalti se vor supara pe el. Ci e ceva mai complex de atat: este despre a identifica furia si persoana in relatie cu care o simti, a sti de cata intensitate este nevoie, care este momentul potrivit sa o manifesti si in ce scop si cel mai important, cum pot manifesta furia pentru a-mi atinge scopul.


De cele mai multe ori copiii sunt furiosi pentru ca simti nedreptate, poate ca vine din modul lor simplist de a vedea uneori lucrurile sau poate ca vine din neatentia noastra la unele detalii. Si este atat de important si valoros sa ii ajutam sa manifete acea emotie tinand cont de toate aspectele de mai sus.


Baietelul meu mi-a spus odata: „Sunt foarte suparat pe tati… si apoi mi-a povestit ce anume l-a suparat” Pe masura ce povestea intra in contact cu acea suparare pe care nu a manifestat-o la momentul potrivit, dar putea sa o faca acum. L-am intrebat calm „Si nu vrei sa ii spui si lui ca esti suparat?”. „Nu cred” mi-a spus. Cu o nevoie ascunsa de a scapa de acest subiect greoi am lasat discutia la „Cred ca ar fi bine sa ii spui si lui” si i-am argumentat de ce.

Mi-am dat seama apoi ce se intampla, el nu stia inca cum sa isi tempereze furia fata de tatal lui astfel incat sa o exprime si totusi sa ramana in relatie. Ii era teama si nu avea uneltele pentru a comunica ce simte. Nu e doar despre a spune ci despre a te expune, a-i arata celuilalt adevarata intensitate emotionala intr-un mod in care sa nu pierzi relatia, a arata cine esti fara a pierde acceptarea celor din jur. Este un intreg drum de cunoastere si nu se rezuma nici pe departe doar la a le spune celorlalti ce simti. Este despre cand, cum, cu ce intensitate, in ce scop, in ce mod?

A trebuit sa o iau de la capat si sa trecem prin fiecare aspect al problemei lui „sunt suparat pe tati” sa facem joc de rol, sa ne imaginam scenarii, sa desenam, sa batem cu piciorul in pamant si sa ne amintim mereu caci scopul principal este relatia.


Nu merita niciodata parcurs acest drum atat de anevoios al exprimarii emotiilor pentru un scop mic: sa il fac pe celalalt sa ii para rau, sa se simta si el neplacut, sa il manipulez sau sa ma racoresc eu. Ci pentru ca imi pasa de cresterea lui, de relatia noastra, de autenticitatea dintre noi. Acesta este principalul motiv pentru care nu e niciodata prea devreme sa incepi sa dezvolti inteligenta emotionala a copilului tau si nu e niciodata prea tarziu sa continui.

Pasi in dezvoltarea inteligentei emotionale a copilului meu:

1. Recunoasterea senzatiilor in corp.

2. Recunoasterea si denumirea emotiilor.

3. Recunoasterea intensitatii emotiilor.

4. Dezvoltarea strategiilor ce ma pot ajuta sa flosesc emotiile in favoarea relatiei (cu mine si cu cei din jur).


Cele trei componente ale autoreglarii:

  1. Integrarea senzoriala

  2. Functiile executive

  3. Autoreglarea emotionala

101 afișări0 comentarii
bottom of page